adio

metale,si sunete imbinate de materiale plasticate
piruete,si ea isi dezvaluie timid cerisorii
universuri,copilul a intalnit scancetul de fragilitate
ratacire,pamantul imbratiseaza posesiv cerul..
zambete,ea se arata,sperand sa se regaseasca
atingere,se stapanea,vroia sa se prabuseasca..

(stropii lui o bantuiau..)

"cel pe care il privesc..e firescul meu..e cel pe care il iubesc.."

ce a urmat a fost o dulce indrumare!

(carapacea ei a devenit o jucarie furata dintr-o portocala..
ce frica ii era cand il vedea jucandu-se pe strada..)

metale iar,parca vroiau sa ridice fiinta ce se pierduse-n visele pe care le vedea ucise..

("ce mic si drag imi e acest pamant..
ce mult as vrea sa il ating..o clipa sa il simt.." )

ziduri s-au ridicat in jurul lor,ea se temea sa le distruga..
el o iubea,privind-o printre gandurile pe care si le refula..
ea visa..
"de ce-si fereste genele de oglinda mea?
nu vede ca atat de minunat n-as reflecta pe nimenea..?"

ea isi vazuse amprenta stalcita pe ecran..
"ce ma enerveaza doua in aceeasi bucata de material.."..
vruse sa-l sarute,sa il ia in brate..
"iubitule,crede in mine..te pot purta pe aripi"..
el nici nu o privea..
in ea atunci s-au adunat norii..

il urmarea cu inima,ce dulce isi improspata buzita..
un copil ii daruia iubitei lui o parte din firescul lui..

(tricoul lui cu degete..acolo trebuia sa fie urma ei..)

ea inca mai spera ca va putea visa..
"nu vezi ca nu vreau sa plec..?"
dar a plecat..a plans tot drumul pana la predeal..
simtea ca nu-l va mai vedea..

o vad si-acum stropind hartia..de ce nu s-a oprit?

du-te la el copila..