decembrie 31, 2011

Note de subsol


      Îți ia mâna când vă plimbați pe stradă, strângându-te la pieptul lui, uneori prea tare, dar așa e modul lui în care îți demonstrează ce simte. Iar tu, pășești alene pe borduri prăfuite. Ești fericită. Iar asta te-a transpus în vremea copilăriei, când te rușinai de orice privire furată de la piticul ce-ți plăcea pe-atunci. În acea seară te îmbujorai la orice atingere de trupuri.
      "Vocea-i mă zguduie", îți spune gândul când il privești sorbind țigara până la capăt; râzi când în difuzoare auzi doar o rumoare, încercând din răsputeri să-l întelegi...dar știi că mâine el tot va fi acolo. Râsu-i isteric ți se părea atât de ilar și fals la început, dar ai învățat să îl accepți.Sunt clipe în care îți imaginezi zgomotul acela sacadat...și zâmbești. Tu zâmbești.
      Mintea-i sclipitoare te străbate în zig-zag prin ochi tăioși,ce îți păreau nepământeni în lumina zilei..."Sunt galbeni", ți-ai zis într-o zi...și ți-ai oprit privirea în ei. Când e încurcat și concentrat, își trece palma peste ceafă, oferindu-ți prilej să-i admiri încheietura mâinii. Fotografiezi rapid liniile perfecte și greoaie, asupra cărora ți-ai oprit răsuflarea pentru prima dată. Palma lui dreaptă dezvăluie secrete de fiecare dată când vă despărțiți, reușind să cuprindă ambele tale mâini, amuzându-se tacit. Dar ție îți place...bărbatul de lângă tine e mai puternic; e stimulant, te ajută să evoluezi și îți e alături când tu nu îi ceri asta.
      Oscilăm în intervale de referință bine definite...iar când un punct din haosul de-afară ne atinge, fugim...fugiți. Oprindu-ne, realizăm că în fuga noastră nu am fost singuri, iar punctulețul a devenit mai mare și mult mai important în cinetica noastră. Și astfel, învațăm despre "cupluri".