mai 02, 2011

poem sufletului meu

    Fiori in viscere ma cuprind de imi permit sa zabovesc pe amintirea pruncului..as indrazni chiar sa-l alin..dar nu e vrerea mea sa zdruncin linistea cea de mult asteptata.In suflete am ramas,iubind,tremurand la fiecare atingere de buze,oprindu-ne suflul la fiecare atingere de degete..Nu s-a pierdut nimic,poate doar trupu-i..
    Incinerata sa fiu si-am sa renasc din vasul de lut in care m-ar tranti uitarea..tu,copile,goneste-ma in vant si lasa-ma sa ma eliberez..tu,barbate,prinde-ma in plase si asterne-ma pe pamant..ajuta-ma!
    Bucura-te pentru el Lumina,copilul si-a dobandit alinarea in suflete golase si-si poate multiplica eul cu alte sentimente.Cerule,aduna norii asupra viselor mele si trimite trasnetul peste crestetul meu;voi accepta marea ca singura cale de salvare.
    Cu Poseidon ma voi razboi,din stramtoarea algelor voi evada iar paru-mi va acoperi trupul izgonit din valuri..pe tarm sa ma astepte nisip varsat din pletele omului,o piatra sa ne scrie legamantul si trupul sa ma ascunda de priviri..
    Fagaduieste-mi ca nu-ti vei revarsa dragostea peste mine!