trivialul cotidian..

    Cu ura te privesc ei azi..mai ieri erai au tai..ochi multi ce azi te neaga,pleoape reci si pamantii sub insasi rasul soarelui..

    Ce ai facut de azi ramai uitat in coltul asta prafuit?Ce ai gresit incat de ieri ai incetat sa mai fii iubit..?

    "Nimic",vei spune de te-ar intreba zvacnind in vene patima.."Nimic" vei indrazni a cere privirilor de suflu ucigase.."nimic" ti-a mai ramas..

    Nimicul asta te  calauzeste insa de mii de clipe si te-a adus la jumatatea drumului de-al doilea..nimicul asta nu te bantuie de fel..si nici macar nu-ti aminteste ca exista!

    In sufletul tau insa..incolteste razbunarea!O simti cum iti preseaza tamplele la orice cotitura,dar strangi din dinti si mergi drept inainte!Nu are sens sa te opresti pentru a da frau pierzaniei!

    Iti promiti sa continui mai bine,sa-ti impingi limitele cat mai departe.."Oare nu noi ne impunem granite..?Daca e asa..de ce sa nu-mi trimit granita la orizont..?Da,vreau orizontul sa imi fie sfetnic..!Orizontul.."

    In tine infloreste puterea implinirii unei noi provocari..dar totul e pasibil..realizezi ca orizontul tau nu iti permite sa fii centrul lui..chiar observi ca..orizontul tau are colturi..da,si te ranesti in unghiuri drepte si obtuze..

    Si iarasi..iti amintesti de "nimic"..tantric nimic..absent si nepalpabil..spinos si incapsidat..

    Si ochii lor..si vocea lui..si rautatea lor..si indiferenta lui..

    "-Ce?"

..si tu..

    "-Nimic!"